joi, 29 noiembrie 2018

Dragă Noiembrie,

Aş vrea să iei cu tine o parte din mine, acum când pleci. Ştiu că poate e o povară pentru tine. Dar te rog, pleacă cu ea şi fă-o să nu se mai întoarcă.
Ştiu ce o să spui, ce o sa mă fac cu acel gol care rămâne? Asta este între mine şi Decembrie. Poate că am să adorm în zăpadă şi durerea o să-mi amorţească. Poate că până la primăvară rana se va închide şi încet, încet voi învăţa cum să fiu altcineva. 
Deci sfâşie-mă, Noiembrie, şi ia cu tine acel lucru din mine ce trebuie să rămână în urmă. Să mi-l smulgi din piept dintr-o dată şi să fugi cât de repede poţi, să nu te uiţi înapoi şi să nu spui nimănui ce ţii în mâinile însângerate. 
Bucată cu bucată am să mă despart de tot ce trebuie să moară...Chiar dacă am să mă simt neînţeleasă din când în când şi am să (mă) plâng mult, mult de tot.
 Mi-aş dori să poţi să vezi în sufletul meu şi să tăcem amândoi. Nu ştiu ce cuvinte să mai folosesc. Ştii ce ai de făcut. Te aştept. 

joi, 8 noiembrie 2018

Dragă Noiembrie,

Ai fost vreodată într-un loc şi ţi-ai spus "De ce sunt aici? De ce mă întorc aici? Vreau să plec cât mai departe de aici." M-a lovit sentimentul neapartenenţei într-unul din cele mai familiare locuri. 
Abia aştept să plec, să iau o pauză.
Nu ştiu exact ce caut şi ce nu îmi convine. Sunt cam prea idealistă. Dar sunt şi fricoasă. Poate merită să încerc pur şi simplu. 
Aş vrea un răspuns. Aş vrea să nu greşesc niciodată.

sâmbătă, 3 noiembrie 2018

Dragă Octombrie,

În tot timpul ăsta am avut impresia că lumea stă pe loc. Dar tu ai venit ca o adevărată vijelie. Te ador pentru asta. Se întâmplă atât de multe în jurul meu. Cu toate astea, am iar tendinţa să trăiesc nepermis de mult în capul meu. Vreau să mă ancorez în lumea reală. Să fiu mai prezentă aici.
Ştii, acum că lucrurile încep să se mişte realizez că n-au stat în loc niciodată. Doar eu am fost blocată în gândurile mele.
Ascund ceva. Nu e secretul meu şi nu e frumos să vorbeşti despre alţii pe la spatele lor. Tot ce pot să spun e că oamenii trăiesc şi ei tot aşa ca mine, dar evenimentele din viaţa lor nu se învârt în jurul meu. Am încredere că ştii ce vreau să spun.
Viaţa mea are nevoie de o restructurare. Din afară nu pare mare lucru. Pentru mine e o schimbare de direcţie pe care ezit să o fac. Vreau să ajung să fiu lumină şi încurajare, vreau echilibru şi încredere în Dumnezeu şi... nu sunt singură ce mai vreau. Uite şi asta e o idee bună. Aş vrea să descopăr ce mai vreau.
Am vrut o mie de lucruri să îţi spun. Şi acum că pot să stau şi să îţi scriu nu îmi mai vine în minte nimic.
O mică explicaţie. Să ştii că sunt conştientă că îmi trăiesc poate cei mai frumoşi ani, că mai fericită de atât nu pot fi. Am cele mai frumoase şi blânde probleme. "The good old days" sunt aici. Şi eu mă bucur de anii ăştia. Frământările astea ale mele sunt parte din bucurie. Să nu mă înţelegi vreodată greşit.

marți, 16 octombrie 2018

Dacă citeşti asta, am o întrebare. Am nevoie de feedback

Dragi 10 persoane interesate (sau oricine vede asta),

Blogul ăsta nu a avut niciodată un scop bine gândit. Mai are rost oare să mai existe? Nu ştiu fiindcă nici să scriu cine ştie ce nu mai am timp şi nici avânt. 
Cu un singur lucru aş vrea să continui. Să scriu scrisori către lunile anului. Pentru mine e un exerciţiu extraordinar de bun. Are efectul unui jurnal, dar pentru mine e o idee infinit mai bună decât un jurnal în sensul clasic.
Întrebarea mea este...Aţi vrea să citiţi în continuare? Sau mai bine să le ţin doar pentru mine? Sau să mă mut pe o altă platformă?
Eu una ştiu că mi-ar plăcea să citesc ceva asemănător scris de altcineva.
Dacă se găseşte o persoană căreia îi face plăcere să citească...Te rog, spune-mi! Şi postez în continuare. 
Dacă nu, asta a fost tot. Aici se termină povestea cu micul meu blog. Mi-a părut bine :)

joi, 30 august 2018

Dragă Iulie,

Trebuie să îţi mai vorbesc. Vezi tu, am crezut că ştiu cine sunt. Am crezut că ştiu ce trebuie să fac. Am crezut că ştiu ce îmi place şi ce nu. Dar m-am înşelat. Nimic nu e aşa cum cred eu. Nu ştiu încă nimic. Şi ştii ceva? E în regulă.
Mă gândesc uneori că dacă aş avea altfel de prieteni, dacă aş locui în alt loc, dacă aş putea să călătoresc, dacă aş merge la altă biserică, dacă bunica mea ar fi mai împăcată cu viaţa,  dacă aş fi îndrăgostită...Atunci nu m-aş mai simţi aşa.
N-am înţeles niciodată oamenii habotnici. Am crezut că nu voi deveni niciodată aşa, dar am alunecat din frica de a nu greşi şi din dorinţa de a dovedi ceva. Am realizat că nu-i pot dovedi lui Dumnezeu nimic şi dacă El vrea să schimbe ceva la mine o va face. Aleg să mă încred în bunătatea Lui. Şi gata.

  • Încă ceva. Mai încerc şi mâine să îmi pun ceasul şi să mă trezesc de dimineaţă. Dacă nu merge, renunţ la idee. E vacanţă, până la urmă.

sâmbătă, 7 iulie 2018

Dragă Iulie,

Suntem doar tu şi cu mine. Nu ştiu ce ai hotărât tu, dar eu ştiu ce am de făcut. Şi am de gând să fac totul din toată inima. N-am dat sută la sută când ar fi trebuit şi acum uite-ne... Nu putem să ne concentrăm energia pe ce am plănuit încă din decembrie. Şi totuşi... să ştii că am învăţat ceva. Am învăţat să planific mai puţin şi să pun în aplicare mai mult ce deja ştiu că am de făcut.
Iartă-mă... Mă găseşti şi anul ăsta cu inima înrăită şi nerecunoscătoare. Nu e cu intenţie. Ştiu că le ai şi tu pe ale tale. La cât de des plouă în ultima vreme mă gândesc că poate şi tu eşti la fel de copleşit de propriile emoţii ca şi mine. Doi melodramatici. Haide, să facem ce putem. Va fi bine, Iulie. Am să te învăţ să te bucuri de imprevizibil şi tu să mă înveţi pe mine cum să las trecutul în urmă.

marți, 6 martie 2018