luni, 31 octombrie 2016

Dragă Octombrie,

Te-ai tot învărtit pe lângă mine şi să fiu sinceră habar nu am ce s-a întâmplat. Nu simt că am progresat cu nimic în direcţia în care voiam. Poate nici n-am încercat suficient. M-am gândit mereu că eşti doar în trecere.
Totuşi, aveam planuri cu tine, Octombrie. Şi niciunul nu s-a adeverit. Dar asta nu înseamnă că nu s-a întâmplat nimic. Am avut parte de două vizite neaşteptate de la aceleaşi persoane şi am rămas fără telefon pentru o vreme. Sunt lucruri pe care, în secret, mi le doream. Nu ca schimbări permanente, dar aşa, ca o gură de aer proaspăt. Bineînţeles că au adus cu ele şi câteva adevăruri triste şi inconveniente, dar sunt minore. În ultima vreme, lucrurile par să se întâmple exact pe dos de cum mă aştept eu. Nu că înainte tot ce gândeam se adeverea, dar acum parcă e prea de tot ca fiecare zi să se petreacă complet diferit de cum mă gândesc eu. Ultima oară când am simţit asta aveam 14 ani şi lucrurile erau pe cale să se schimbe. Oare e vreun simptom?

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Fall Time Cozy Time Booktag







Leapşă pe jumătate furată de la Roxi Adina de pe Gânduri despre cărţi. O să las şi eu 
la rândul meu întrebările în engleză  pentru că sunt o persoană leneşă şi nu cred că incomodează pe cineva în momentul ăsta. Ok şi pentru că sunt terifiată de gândul că traducerea mea liberă va suna prost/ va fi incorectă şi astfel mă voi face de râs în faţa întregii planete.







Crunching Leaves: The world is full of color. Choose a book that has reds, oranges, and yellows on the cover.




Dacă aţi ştii voi de când e poza asta



Am râs la cartea asta. Cred că e singura la care chiar am râs cu voce tare. Ţin minte că şi reciteam ceva din ea când mă simţeam prost şi imediat mă înveselea.

Cozy Sweater: It’s finally cold enough to don warm, cozy clothing. What book gives you the warm fuzzies?



E, de fapt, o carte dulce-amară, dar care mi-a plăcut enorm şi, stând cu picioarele pe calorifer şi citind-o în timp ce ningea afară chiar am simţit că mă încălzeşte şi pe interor. Trişez pentru că nu e foarte tomnatică, dar hei. Winter is coming. Nu trebuie să uităm niciodată.

Fall Storm: The wind is howling and the rain is pounding. Choose your favorite book or genre that you like to read on a stormy day.


Orice. Nu am preferinţe în funcţie de vreme. Vremea, în general, nu mă afectează în mod deosebit. Totuşi, am citit asta când era octombrie. E realism magic, e scurtă, e drăguţă. Alegerea perfectă. 




Cool Crisp Air: Who’s the coolest character you’d want to trade places with?


Du-mă, Alice, în Ţara minunilor! Îmi place mult povestea în sine, tot non-sensul şi sensul ascuns în el. 


  
Hot Apple Cider: What under hyped book do you want to see become the next biggest, hottest thing?

Nu îmi place ideea de "hottest thing" pentru că, de cele mai multe ori, popularitatea asta se transformă într-un lucru negativ. Şi în plus cine sunt eu să spun ce ar trebui să citească ceilalţi? Dar parcă simt că întreabarea asta sigur se referă la YA aşa că voi spune că mi se pare că nu e mai puţin bună ca orice trilogie distopică YA. Din contră. A fost mult timp una din cărţile mele preferate.





Coats, Scarves, and Mittens: The weather has turned cold and it’s time to cover up. What’s the most embarrassing book cover you own that you like to keep hidden in public?



E aşa urâtă că nici o poză mai ca lumea pe internet n-am putut găsi.

Pumpkin Spice: What’s your favorite fall time comfort food/foods?

 vrea  fiu originală şi interesantă, dar nu. Plăcintă cu dovleac. O iubesc, mă iubeşte, nu e nimic să ţipe a toamnă mai tare. Mai ales, una făcută de bunica, aşa cum ştie ea. 




Nu. Nu aşa arată cea făcută de bunica. Şi nu am mâncat niciodată plăcintă cu frişcă? Dar hei, arată bine.













sâmbătă, 22 octombrie 2016

După ploaie

La fiecare pas puteai găsi câte un seniment. Iar scopul plimbării ei era chiar ăsta, să le adune cu grijă în buzunare cum adună copiii cele mai frumoase scoici de pe malul mării. Trecători erau puţini. Suficient cât să nu fie sufocată de atâtea priviri străine. După ploaie, toţi oamenii se plimbă singuri. Poate nu era totuşi un adevăr general, dar era ceva ce putea fi probat în universul strâmt al parcului. Şi asta era suficient pentru singurătate...Asta era de păstrat. Se aplecă din mers şi o ridică.
Norii se risipeau cum se risipeşte îngrijorarea la vederea zâmbetului cumva drag. Drag...Iubire n-aveai niciodată destulă, aşa că îşi mai strecură puţină în buzunar. Privirea îi alunecă apoi undeva în depărtare, la o clădire cu tencuiala căzută pe alocuri şi zidurile înnegrite, îmbătrânite de atâta vânt, soare, ploi şi suflete ce s-au asuns cândva între ele. Nostalgie. Fata o întoarse pe toate părţile şi o studie atentă. Era pătată de dor şi de regret. O păstră totuşi, hotărâtă să meargă mai departe. Căută o vreme în jur şi nu găsi nimic din ce îşi dorea, înafară de deznădejde. Aşa ceva nu voia. Era prea greu de cărat, oricât de mică ar fi fost. Sperând totuşi să dea peste ceva preţios, răscoli apatică pietrişul cu picioarele. Voia ceva cum era pasiunea sau măcar ceva rar şi învechit cum era tandreţea, dar nu găsi decât fericire ciobită şi nefolositoare. I se păru că vede ceva strălucind, dar nu apucă să-l atingă când simţi încolăcindu-se în jurul trupului ei un fior rece. "Nu e nimic" îşi spuse "Te pot păstra şi pe tine" şi făcu loc şi pentru teamă în buzunar.

vineri, 14 octombrie 2016

Dragă Septembrie,

Ai fost important pentru mine. Mereu eşti, dar acum te-am simţit diferit. Ca pe un sfârşit şi început, deopotrivă. Şi poate că aşa ar fi trebuit mereu, în loc să aleg în fiecare an una din variante.
Două lucruri ţin minte că m-au impresionat profund. Când am văzut marea noaptea şi când m-a izbit din plin gândul că nimic nu va mai fi vreodată la fel. Ciudat lucru, ambele sunt legate de timp. În momentul ăla, când valurile se spărgeau furios de mal m-a copleşit un sentiment pe care n-am să-l pot vreodată descriere. Ca şi cum posibilitatea de a trăi  pentru totdeauna înconjurată de o frumuseţe zdrobitoare, s-ar fi plimbat pe lângă mine şi m-ar fi atins uşor pe umăr. Ca şi cum o frântură din eternitate s-ar fi deghizat într-o clipă. Parcă totul e cuprins în viaţa mea între aceste două momente, când simt că totul ar putea ţine la nesfârşit şi când totul se prăbuşeşte. 
Recunosc că mi-a fost frică, Septembrie. Undeva acolo, poate încă îmi e. Şi încă îmi va fi. Asta mi se întâmplă când uit că am un Dumnezeu care e Stăpân şi peste viitorul meu, că nu totul stă în puterea mea, că uneori lucruri frumoase şi nemeritate se întâmplă ca, de altfel, şi opusul lor. Iar tu mi-ai readus aminte şi-ţi mulţumesc.
Sper că nu te-ai supărat când am spus că mi-aş dori să mai fie August. Dacă da, te rog să mă ierţi. Ai fost aşa blând cu mine şi mi-ai adus cel puţin tot atâtea flori ca o primăvară întreagă. 



vineri, 7 octombrie 2016

Confesiune

-Bună, îţi spun eu. Şi tu nu răspunzi.
-Nu m-a auzit, îmi spun eu. Şi strig.

Cred că am făcut multe lucruri greşit şi continui să le fac. Şi nu învăţ mereu din ele. Sunt lucruri pe care nu ştiu dacă mai trebuie să le amân, dacă nu e o prostie din partea mea să încerc să le amân în primul rând. N-am vrut niciodată să umplu rânduri doar de dragul de a o face şi uite că o fac. Între timp, ceasul ticăie nemilos. Am uitat unde am rămas şi cu siguranţă nu ştiu de unde să încep.


-Îmi eşti străină, spui fără să te întorci.
-Cum? Nu mă mai cunoşti? întreb naivă.


Era o vreme când tânjeam după anumite reacţii ale oamenilor. O vreme când o pagină goală, gata să fie mâzgălită de orice mi-ar fi trecut mie prin cap, era un lucru obişnuit. Undeva, ceva în mine s-a schimbat. Şi am lăsat neterminat ce trebuia lăsat neterminat. Mă bucur că am făcut-o şi totuşi, oricât de ruşine mi-ar fi, nu pot să regret că am început să scriu ce-am scris. 

-Erai un doar un copil când te-am întâlnit, răspunzi plictisit.
-Încă sunt un copil.

Problema e că m-am luat prea în serios. Da, sunt un copil şi ce ştiu eu despre orice. Dar nu vreau să mă opresc...pentru că dacă am făcut ceva frumos vreodată, dacă am reuşit vreodată să pun cuvinte împreună într-un mod plăcut, n-a fost pentru că aş fi eu bună de ceva sau pentru că aş avea vreo înclinaţie oarecare, ci pentru că Dumnezeu a fost bun cu mine. Atât. 

-Deci recunoşti. Ştii cine sunt!, spun şi te fac să zâmbeşti. 
-Ştiam. Nu mai ştiu acum. Arată-mi.

Deci am să încerc să fac ce pot, sperând că nu voi fi prost înţeleasă. Încercând şi greşind, apoi ştergând, abandonând şi luând totul de la capăt. Chiar dacă nu ştiu încă unde duce drumul ăsta.


-Prostuţo, tu de ce nu recunoşti? Haide, spune!
-Îmi e frică. Şi vreau să vii cu mine.


I can't hear you




I do not understand why you left so many things
Unfelt. Unsaid. Unforgiven.
I do not know why everything you say
Causes. Soothes. Worsens.
All my pain


How can I, who I am drowning  in my own silence
Discover. Learn. Remember.
What sort of whimsical language  can
Reach. Touch. Tame.
Your wild heart

In the midst of this storm, how can my voice cover
The screams. The whispers. The laughter.
Of everyone else who, like us, is
Crying. Dancing. Burning.
In the rain.

If only you could find something worth-loving in this
Cruel. Fragile. Bizzare.
Figure of mine, I would have found the right
Words. Songs. Prayers.
To save us.