sâmbătă, 14 mai 2016

Dorinţă

Se naşte fără să o simţi, dintr-un gând şi din ceva ce nu este. Apoi, se strecoară încet printre coaste şi se cuibăreşte cuminte în inimă. Se hrăneşte uneori cu speranţă şi cu puţină vanitate. Alteori cu amândouă în egală măsură şi de prea multe ori doar cu egoism. Cu cât creşte mai repede cu atât doarme mai puţin. Niciodată nu e una singură. Cele mai puternice îşi sufocă surorile mai mici. Multe mor din prima zi, iar cele bătrâne ajung o povară pentru inimă. Din ouăle lor se nasc visele şi obsesiile. Vorbesc mult, toată deodată, fără să se asculte una pe cealaltă. Recunoştinţa le potoleşte şi pentru puţin timp stau toate şi ascultă mute sunetul mulţumirii. Dar doar atât, pentru puţin. Apoi, o iau de la capăt, la fel de gălăgioase. Sunt unele care au gheare hidoase, lasă în urmă sânge pe unde trec şi nu se mai satură oricât de mult le-ai hrăni. Altele sunt mai înţelepte şi mai blânde, dar rareori pe deplin. Toate iau ceva din tine atunci când le dai drumul. 

sâmbătă, 7 mai 2016

N-am nici cea mai vagă idee cum ar trebui să încep. #2

Bună! Sunt Ana şi am din nou blog. Ei bine, începuturile noi au ceva al lor special şi poate ăsta e unul din motivele pentru care vreau să încep iar să scriu. Mă simt tare stângace, dar încet, încet, sper să trec peste asta.
Despre ce o să fie blogul? Despre tot ce mă îndeamnă pe mine inima. Cu alte cuvinte, o să fie o surpriză şi pentru mine.
La prima mea tentativă de blog îmi plăcea să mă ascund după cuvinte. Deşi tendinţa asta a mea nu a dispărut, circumstanţele sunt altele şi nu mai simt nevoia de refugiu ca pe atunci.
Acum? Vreau doar să pot să fiu eu şi dacă e cineva care vrea să citească, cu atât mai bine.