luni, 31 octombrie 2016

Dragă Octombrie,

Te-ai tot învărtit pe lângă mine şi să fiu sinceră habar nu am ce s-a întâmplat. Nu simt că am progresat cu nimic în direcţia în care voiam. Poate nici n-am încercat suficient. M-am gândit mereu că eşti doar în trecere.
Totuşi, aveam planuri cu tine, Octombrie. Şi niciunul nu s-a adeverit. Dar asta nu înseamnă că nu s-a întâmplat nimic. Am avut parte de două vizite neaşteptate de la aceleaşi persoane şi am rămas fără telefon pentru o vreme. Sunt lucruri pe care, în secret, mi le doream. Nu ca schimbări permanente, dar aşa, ca o gură de aer proaspăt. Bineînţeles că au adus cu ele şi câteva adevăruri triste şi inconveniente, dar sunt minore. În ultima vreme, lucrurile par să se întâmple exact pe dos de cum mă aştept eu. Nu că înainte tot ce gândeam se adeverea, dar acum parcă e prea de tot ca fiecare zi să se petreacă complet diferit de cum mă gândesc eu. Ultima oară când am simţit asta aveam 14 ani şi lucrurile erau pe cale să se schimbe. Oare e vreun simptom?

2 comentarii:

  1. Ce frumos! Bravo! Îmi place această idee de a-ți scrie gândurile la fiecare sfârşit de lună, să-ți scrii impresiile, transmițându-ne multă căldură şi pace prin ceea ce citim.

    Ai un dar de a scrie, să continui şi să ai încredere în tine! ^^

    Lecturi frumoase şi la cât mai multă inspirație! ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "căldură şi pace". Nici nu ai idee cât de mult mă bucur că asta e ceea ce reuşesc să transmit! Îţi mulţumesc din tot sufletul pentru încurajare, cuvintele tale mi-au făcut ziua de mii de ori mai frumoasă.

      Ștergere