miercuri, 13 iulie 2016

Să nu adormi

Poate că atunci când ai să încetezi să fugi de umbra propriilor temeri, ai să vezi că prăpastia nu e atât de adâncă. Poate că atunci când vei fi suficient de curajos cât să recunoşti că asta e direcţia în care tu vrei să mergi, vei observa că în tot timpul ăsta ai avut aripi. Şi poate, doar, poate că atunci când îţi vei da seama că minciunile pe care ţi le cântai singur înainte de culcare nu te-au făcut niciodată să visezi ce îţi doreai, da..poate atunci o să îţi iei inima în dinţi şi o să faci pasul ăla în necunoscutul de care ai fost terifiat atâta vreme. Şi-ai să-l faci singur, fără să te împingă nimeni de la spate. Dar de asta îţi e cel mai frică, nu? Că dacă decizia îţi aparţine atunci nu mai ai pe cine să dai vina, n-a fost timpul, n-a fost nici vârsta, n-a fost ce îşi doreau ceilalţi de la tine, ai fost tu. Şi cum, tocmai tu dintre toţi oamenii, cu stima ta de sine fragilă, ai să suporţi gândul că greşeala (dacă e într-adevăr greşală) e numai şi numai a ta? Nu ai începe să te urăşti atunci, şi unde-ai ajunge? Dar nici acum nu ştii unde eşti...Ai aripi, dragul meu, dar n-ai să zbori niciodată cu ele dacă laşi să plouă peste tine nesiguranţă. Şi de unde apucăturile astea ale tale de a te comporta ca şi cum dacă începi să dansezi pe o anume melodie, n-ai să o poţi schimba vreodată. Uneori, mi se pare că vorbeşti ca şi cum ai fi fost bătrân încă dinainte să te naşti, ca şi cum simplul fapt că exişti ar fi motiv de dezamăgire pentru cineva...Şi lasa-mă să-ţi spun că nu sunt momente în care te înşeli mai amarnic decât atunci când îţi dispreţuieşti propriul potenţial. Adevărul e că e mai comod şi mai uşor aşa, să stai învăluit de modestie falsă, în loc să încerci să schimbi ceva.
Între timp eu voi fi aici, sperând că, poate, dacă îţi îngân cuvinte despre locul de unde ţi se deschid zările înainte, te vei şi uita în direcţia aceea, oricare ar fi pentru tine. Sau poate că vei fi mereu aşa cum eşti tu acum, adunând în buzunare bucăţi de gânduri negative învelite în scuzele potrivite... până vor fi prea grele să le mai poţi căra. Şi atunci va trebui cu adevărat să alegi ce vrei să faci: te opreşti sau le laşi în umră şi mergi mai departe? Dar poate că nu sunt eu cea care ar trebui să-ţi spună toate astea când şi eu sunt exact ca tine. 

2 comentarii:

  1. Ma regasesc in cuvintele tale, imi place cum scrii.
    Succes in continuare.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult. :) Mulţumesc că ai trecut pe aici.
      Te ţuc şi eu :3

      Ștergere