marți, 1 noiembrie 2016

NaNoWriMo. Mic anunţ de neinteres public.

A scrie un roman de 50.000 de cuvinte în timpul lunii noiembrie îmi e imposibil? Ultima dată când am participat m-am oprit pe la 7.000?  E genul de lucru la care participarea în sine mă face să mă simt bine? Răspunsul la toate e da. 

Cu asta, dragi cititori văzuţi şi nevăzuţi, îmi anunţ participarea şi anul ăsta. Mă găsiţi aici.
Dacă lucrurile vor decurge cum vreau eu probabil că voi posta fragmente din ce mai scriu. Şiii dacă cineva care participă citeşte asta chiar îl rog să îmi lase şi mie un semn. Let's be writing buddies!


Cam asta e tot ce am avut de spus. Un noiembrie frumos să aveţi!

luni, 31 octombrie 2016

Dragă Octombrie,

Te-ai tot învărtit pe lângă mine şi să fiu sinceră habar nu am ce s-a întâmplat. Nu simt că am progresat cu nimic în direcţia în care voiam. Poate nici n-am încercat suficient. M-am gândit mereu că eşti doar în trecere.
Totuşi, aveam planuri cu tine, Octombrie. Şi niciunul nu s-a adeverit. Dar asta nu înseamnă că nu s-a întâmplat nimic. Am avut parte de două vizite neaşteptate de la aceleaşi persoane şi am rămas fără telefon pentru o vreme. Sunt lucruri pe care, în secret, mi le doream. Nu ca schimbări permanente, dar aşa, ca o gură de aer proaspăt. Bineînţeles că au adus cu ele şi câteva adevăruri triste şi inconveniente, dar sunt minore. În ultima vreme, lucrurile par să se întâmple exact pe dos de cum mă aştept eu. Nu că înainte tot ce gândeam se adeverea, dar acum parcă e prea de tot ca fiecare zi să se petreacă complet diferit de cum mă gândesc eu. Ultima oară când am simţit asta aveam 14 ani şi lucrurile erau pe cale să se schimbe. Oare e vreun simptom?

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Fall Time Cozy Time Booktag







Leapşă pe jumătate furată de la Roxi Adina de pe Gânduri despre cărţi. O să las şi eu 
la rândul meu întrebările în engleză  pentru că sunt o persoană leneşă şi nu cred că incomodează pe cineva în momentul ăsta. Ok şi pentru că sunt terifiată de gândul că traducerea mea liberă va suna prost/ va fi incorectă şi astfel mă voi face de râs în faţa întregii planete.







Crunching Leaves: The world is full of color. Choose a book that has reds, oranges, and yellows on the cover.




Dacă aţi ştii voi de când e poza asta



Am râs la cartea asta. Cred că e singura la care chiar am râs cu voce tare. Ţin minte că şi reciteam ceva din ea când mă simţeam prost şi imediat mă înveselea.

Cozy Sweater: It’s finally cold enough to don warm, cozy clothing. What book gives you the warm fuzzies?



E, de fapt, o carte dulce-amară, dar care mi-a plăcut enorm şi, stând cu picioarele pe calorifer şi citind-o în timp ce ningea afară chiar am simţit că mă încălzeşte şi pe interor. Trişez pentru că nu e foarte tomnatică, dar hei. Winter is coming. Nu trebuie să uităm niciodată.

Fall Storm: The wind is howling and the rain is pounding. Choose your favorite book or genre that you like to read on a stormy day.


Orice. Nu am preferinţe în funcţie de vreme. Vremea, în general, nu mă afectează în mod deosebit. Totuşi, am citit asta când era octombrie. E realism magic, e scurtă, e drăguţă. Alegerea perfectă. 




Cool Crisp Air: Who’s the coolest character you’d want to trade places with?


Du-mă, Alice, în Ţara minunilor! Îmi place mult povestea în sine, tot non-sensul şi sensul ascuns în el. 


  
Hot Apple Cider: What under hyped book do you want to see become the next biggest, hottest thing?

Nu îmi place ideea de "hottest thing" pentru că, de cele mai multe ori, popularitatea asta se transformă într-un lucru negativ. Şi în plus cine sunt eu să spun ce ar trebui să citească ceilalţi? Dar parcă simt că întreabarea asta sigur se referă la YA aşa că voi spune că mi se pare că nu e mai puţin bună ca orice trilogie distopică YA. Din contră. A fost mult timp una din cărţile mele preferate.





Coats, Scarves, and Mittens: The weather has turned cold and it’s time to cover up. What’s the most embarrassing book cover you own that you like to keep hidden in public?



E aşa urâtă că nici o poză mai ca lumea pe internet n-am putut găsi.

Pumpkin Spice: What’s your favorite fall time comfort food/foods?

 vrea  fiu originală şi interesantă, dar nu. Plăcintă cu dovleac. O iubesc, mă iubeşte, nu e nimic să ţipe a toamnă mai tare. Mai ales, una făcută de bunica, aşa cum ştie ea. 




Nu. Nu aşa arată cea făcută de bunica. Şi nu am mâncat niciodată plăcintă cu frişcă? Dar hei, arată bine.













sâmbătă, 22 octombrie 2016

După ploaie

La fiecare pas puteai găsi câte un seniment. Iar scopul plimbării ei era chiar ăsta, să le adune cu grijă în buzunare cum adună copiii cele mai frumoase scoici de pe malul mării. Trecători erau puţini. Suficient cât să nu fie sufocată de atâtea priviri străine. După ploaie, toţi oamenii se plimbă singuri. Poate nu era totuşi un adevăr general, dar era ceva ce putea fi probat în universul strâmt al parcului. Şi asta era suficient pentru singurătate...Asta era de păstrat. Se aplecă din mers şi o ridică.
Norii se risipeau cum se risipeşte îngrijorarea la vederea zâmbetului cumva drag. Drag...Iubire n-aveai niciodată destulă, aşa că îşi mai strecură puţină în buzunar. Privirea îi alunecă apoi undeva în depărtare, la o clădire cu tencuiala căzută pe alocuri şi zidurile înnegrite, îmbătrânite de atâta vânt, soare, ploi şi suflete ce s-au asuns cândva între ele. Nostalgie. Fata o întoarse pe toate părţile şi o studie atentă. Era pătată de dor şi de regret. O păstră totuşi, hotărâtă să meargă mai departe. Căută o vreme în jur şi nu găsi nimic din ce îşi dorea, înafară de deznădejde. Aşa ceva nu voia. Era prea greu de cărat, oricât de mică ar fi fost. Sperând totuşi să dea peste ceva preţios, răscoli apatică pietrişul cu picioarele. Voia ceva cum era pasiunea sau măcar ceva rar şi învechit cum era tandreţea, dar nu găsi decât fericire ciobită şi nefolositoare. I se păru că vede ceva strălucind, dar nu apucă să-l atingă când simţi încolăcindu-se în jurul trupului ei un fior rece. "Nu e nimic" îşi spuse "Te pot păstra şi pe tine" şi făcu loc şi pentru teamă în buzunar.

vineri, 14 octombrie 2016

Dragă Septembrie,

Ai fost important pentru mine. Mereu eşti, dar acum te-am simţit diferit. Ca pe un sfârşit şi început, deopotrivă. Şi poate că aşa ar fi trebuit mereu, în loc să aleg în fiecare an una din variante.
Două lucruri ţin minte că m-au impresionat profund. Când am văzut marea noaptea şi când m-a izbit din plin gândul că nimic nu va mai fi vreodată la fel. Ciudat lucru, ambele sunt legate de timp. În momentul ăla, când valurile se spărgeau furios de mal m-a copleşit un sentiment pe care n-am să-l pot vreodată descriere. Ca şi cum posibilitatea de a trăi  pentru totdeauna înconjurată de o frumuseţe zdrobitoare, s-ar fi plimbat pe lângă mine şi m-ar fi atins uşor pe umăr. Ca şi cum o frântură din eternitate s-ar fi deghizat într-o clipă. Parcă totul e cuprins în viaţa mea între aceste două momente, când simt că totul ar putea ţine la nesfârşit şi când totul se prăbuşeşte. 
Recunosc că mi-a fost frică, Septembrie. Undeva acolo, poate încă îmi e. Şi încă îmi va fi. Asta mi se întâmplă când uit că am un Dumnezeu care e Stăpân şi peste viitorul meu, că nu totul stă în puterea mea, că uneori lucruri frumoase şi nemeritate se întâmplă ca, de altfel, şi opusul lor. Iar tu mi-ai readus aminte şi-ţi mulţumesc.
Sper că nu te-ai supărat când am spus că mi-aş dori să mai fie August. Dacă da, te rog să mă ierţi. Ai fost aşa blând cu mine şi mi-ai adus cel puţin tot atâtea flori ca o primăvară întreagă. 



vineri, 7 octombrie 2016

Confesiune

-Bună, îţi spun eu. Şi tu nu răspunzi.
-Nu m-a auzit, îmi spun eu. Şi strig.

Cred că am făcut multe lucruri greşit şi continui să le fac. Şi nu învăţ mereu din ele. Sunt lucruri pe care nu ştiu dacă mai trebuie să le amân, dacă nu e o prostie din partea mea să încerc să le amân în primul rând. N-am vrut niciodată să umplu rânduri doar de dragul de a o face şi uite că o fac. Între timp, ceasul ticăie nemilos. Am uitat unde am rămas şi cu siguranţă nu ştiu de unde să încep.


-Îmi eşti străină, spui fără să te întorci.
-Cum? Nu mă mai cunoşti? întreb naivă.


Era o vreme când tânjeam după anumite reacţii ale oamenilor. O vreme când o pagină goală, gata să fie mâzgălită de orice mi-ar fi trecut mie prin cap, era un lucru obişnuit. Undeva, ceva în mine s-a schimbat. Şi am lăsat neterminat ce trebuia lăsat neterminat. Mă bucur că am făcut-o şi totuşi, oricât de ruşine mi-ar fi, nu pot să regret că am început să scriu ce-am scris. 

-Erai un doar un copil când te-am întâlnit, răspunzi plictisit.
-Încă sunt un copil.

Problema e că m-am luat prea în serios. Da, sunt un copil şi ce ştiu eu despre orice. Dar nu vreau să mă opresc...pentru că dacă am făcut ceva frumos vreodată, dacă am reuşit vreodată să pun cuvinte împreună într-un mod plăcut, n-a fost pentru că aş fi eu bună de ceva sau pentru că aş avea vreo înclinaţie oarecare, ci pentru că Dumnezeu a fost bun cu mine. Atât. 

-Deci recunoşti. Ştii cine sunt!, spun şi te fac să zâmbeşti. 
-Ştiam. Nu mai ştiu acum. Arată-mi.

Deci am să încerc să fac ce pot, sperând că nu voi fi prost înţeleasă. Încercând şi greşind, apoi ştergând, abandonând şi luând totul de la capăt. Chiar dacă nu ştiu încă unde duce drumul ăsta.


-Prostuţo, tu de ce nu recunoşti? Haide, spune!
-Îmi e frică. Şi vreau să vii cu mine.


I can't hear you




I do not understand why you left so many things
Unfelt. Unsaid. Unforgiven.
I do not know why everything you say
Causes. Soothes. Worsens.
All my pain


How can I, who I am drowning  in my own silence
Discover. Learn. Remember.
What sort of whimsical language  can
Reach. Touch. Tame.
Your wild heart

In the midst of this storm, how can my voice cover
The screams. The whispers. The laughter.
Of everyone else who, like us, is
Crying. Dancing. Burning.
In the rain.

If only you could find something worth-loving in this
Cruel. Fragile. Bizzare.
Figure of mine, I would have found the right
Words. Songs. Prayers.
To save us.









sâmbătă, 24 septembrie 2016

Când am ieşit eu nu mai era soare

 E o frumuseţe sfâşietoare în căderea nopţii. Şi e în răcoarea serii un sărut aspru şi promisiunea unui somn dulce. Ascultă cum îngână vântul undeva departe un cântec de leagăn. Uneori e regret şi-alteori e uitare în şoapta lui. Lasă-l să-ţi smulgă tot ce eşti şi lasă-l, oh, lasă-ţi focul din inimă să se topească odată cu apusul. Şi apoi? Somn.Tăcere...Şi-un vis duios ce nu te lasă să simţi cum amorţeşti.

 ***

Dormi, copilă ce fugi de umbre şi de propriul gând. Dormi şi ascunde-te de tine. Nu te mulţumeşte faptul că viaţa merge mai departe oriunde şi fără tine? În inima ta a-ncolţit o iubire plăpândă pentru Dumnezeu şi oameni şi-o frică sinceră că nu le pui mereu în ordinea corectă. O rugăciune stângace, o mulţumire abia rostită, ecoul unei emoţii de mult timp stinsă şi-al unui râs firav se împletesc în jurul inimii tale. Da, acum ştii. Ai să-ţi îngropi aici visul şi dorinţa. Poate că până în zori va răsări speranţă.

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Dragoste

N-ai să o poţi vreodată cuprinde în braţele tale fragile. N-ai să o poţi ţine lângă tine vreodată cu dorinţele tale. Nu o vei înţelege şi nici n-ai să poţi să o simţi pe deplin. Şi totuşi, ştii că e acolo, arzând. Şi n-ai să o poţi stinge.

miercuri, 7 septembrie 2016


Să-mi fii supusă, inimă. Să fii blândă şi înţelegătoare. Să nu te agăţi de îngrijorare şi să nu păstrezi cuvintele ce dor. Să nu te uiţi la alţii, inimă. Să iubeşti mult şi cu răbdare, dar în felul tău, nu e nevoie să te iei după lume. Să ai mereu ceva speranţă pusă deoparte, pentru când vei avea nevoie. Când ai să suferi, să nu cauţi să dai vina pe altcineva. Când ai să te bucuri, să fii mulţumitoare. Ai să te simţi obosită uneori, poate. Dar nu deznădăjdui. Roagă-te pentru tot ce-ţi lipseşte. Roagă-te pentru curaj, pentru bunătate, pentru iertare. Roagă-te pentru tot, inimă, şi nu mă lăsa. Nu pot să fiu eu fără să simt. 

sâmbătă, 3 septembrie 2016

Dragă August,

De ce ai plecat atât de repede, August? Fratele tău, Iulie, s-a strecurat atât de repede pe lângă mine că n-am apucat să mai spun nimic. Niciun adio, niciun rămas bun, nimic. Poate se simte prost, ştie că la anul, când ne vom vedea din nou, nu mai are timp liber şi soare pentru mine. Dar asta e între mine şi el, deşi îţi mărturisesc, August, că tot anul mă voi gândi la revederea noastră.
Cât despre tine...M-ai făcut fericită. Şi sigur că sunt recunoscătoare. Mi-ai amintit ce mult te iubeam când eram copil şi m-ai făcut să te iubesc şi acum. Da, e adevărat că am început prost, ne-am certat mult şi recunosc n-a fost vina ta. Eram doar furioasă pe mine însămi că nu ştiu să-mi organizez mai bine timpul, că las să treacă zilele aşa uşor pe lângă mine şi mereu am să urlu din cauza asta. Dar ne-am împăcat, nu-i aşa? De pe undeva după ce iar mi-ai schimbat o cifră din numărul anilor, ai fost aşa blând cu mine, August. Şi totuşi...(da, există un şi totuşi pe care eşti liber să nu-l bagi în seamă), am simţit că n-ai fost aşa pentru toţi oamenii ce mă înconjoară şi mi-aş fi dorit, din toată inima, să fii. Ştiu că nu poţi, August, dar mi-aş fi dorit...Tot pentru propria mea fericire.
În toate lucrurile vechi e agăţată o amintire. M-am despărţit de lucruri nu prea însemnate, cum ar fi culoarea pereţilor camerei mele, dar mi-am dat seama că încet, încet mă despart şi de mine însămi, de copilăria mea, de felul cum îi priveam pe anumiţi oameni, de felul cum ştiam să mă bucur de vacanţă şi de viaţă. Ce vise aveam pe atunci şi cât de diferit e totul de cum credeam că va fi, numai tu ştii.
Locurile se schimbă, August şi curând nimic din ce credeam că ştiu nu va mai fi. Dar voi încerca să accept şi mă voi despărţi de ce trebuie să mă despart şi voi încerca să îmi amintesc de tine, de cel de acum şi...

Mai stai, August. Mai stai şi cântă-mi ceva despre vară, surâsuri şi amintiri şi lasă-mă să plâng încetişor gândindu-mă la tot ce iubesc. Cu inima arzând, lasă-mă să plâng de fericire.


miercuri, 31 august 2016

Leapşa: Liebster. Descoperă bloguri noi









Mulţumesc mult, Daria (blogul ei frumos aici)! Prima mea leapşă pe blog. Yay!

          Reguli:
1. Mulțumește-i persoanei care te-a nominalizat și menționează-i blogul.
2. Listează regulile în postarea ta.
3. Afișează premiile Liebster undeva pe blogul tău.
4. Răspunde celor zece întrebări prevăzute de persoana care te-a nominalizat.
5. Scrie zece lucruri random despre tine.
6. Nominalizează 5-11 bloguri și informează-le că au fost nominalizate.
7. Asigură blogurile pe care le-ai nominalizat cu zece întrebări.

       Întrebări primite:
      1. Ce hobby-uri mai ai în afară de a scrie și a citi?
          Mi-ar fi plăcut să am timp, răbdare şi îndemânare ca să pot răspunde DIY la întrebarea asta. Dar nup, eu mă uit la anime-uri. Şi începe să îmi placă din ce în ce mai mult să joc board games.


      2. Ce observi prima dată la o persoană?
          Nu prea ştiu sinceră să fiu. Dacă îmi zâmbesc sau nu, cred. Aşa îmi dau seama dacă să mă prezint sau să continui discuţia.

      3. În ce oraș ți-ar plăcea să locuiești altul decât cel natal?
            Braşov. Mi s-a părut un oraş aşa frumos, chiar dacă nu l-am vizitat prea mult. 

      4. Care a fost cartea care ți-a deschis lumea către lectură?
            Nu pot să spun că a fost una singură. Aventurile lui Buratino sau Cheiţa de aur de Alexei Tolstoi a fost una dintre primele cărţi pe care le-am citit şi mi-au plăcut mult. Dar apoi ar mai fi, desigur, şi Singur pe lume de Hector Malot care a fost prima carte care m-a impresionat atât de tare încât am şi început să plâng. Încă mai ţin minte scene şi nume ale personajelor.

   5. Îți plac concertele de muzică clasică sau piesele de teatru?
     Da, deşi nu pot să mă laud că am fost la prea multe.

  6. Ce personaj din cartea ta preferată ai vrea să fii? De ce?
            Nu am o carte preferată. Dar personaj...Poate că Jane Bennet din Mândrie şi Prejudecată. Personalitatea ei îmi pare aşa luminoasă, o combinaţie între blândeţe, tact, inteligenţă şi ei bine...lipsă de prejudecată.

  7. Ai vreo fobie? Care este?  
            Nup. Sau nu am descoperit-o încă.

 8. Ai citit vreo carte care ți-a schimbat percepția asupra unui lucru?
           Deşi am citit-o când eram mai mică, Mizerabilii de Victor Hugo m-a făcut să îmi doresc să pot scrie şi eu cu atât de mult înţeles. Şi pot spune că m-a făcut să privesc altfel oamenii, mai puţin critic pentru că niciodată nu le voi cunoaşte toată povestea.

 9. Ți s-a întâmplat vreodată un lucru dubios? (adică să ți se întâmple ceva foarte ciudat)
          O grămadă, chiar. Dar, ca deobicei, nu-mi vine nimic în minte când ar trebui să povestesc ceva. Totuşi, era odată să mă calce aceeaşi maşină de două ori. Asta se pune, nu?

 10. Ce părere ai despre autorii români?
          Nu am citit destul ca să am o părere. Deşi ştiu că ar trebui.

Lucuri random:
1.       Mă enervează foarte tare sunetul metalului frecându-se de metal.
2.       Învăţ germană.
3.       Am doi fraţi mai mici.
4.       Când eram mică îmi placea să mă caţăr pe bibliotecă şi să mă uit la coperţile cărţilor.
5.       Am 18 ani, dar tot mă simt ca o fetiţă.
6.       Când sunt la parter şi văd că liftul coboară încep să urc mai repede scările.
7.       Am o mare problemă legat de felul cum îmi organizez timpul.
8.       Am două agende albastre, una mov plină de stickere şi un carneţel mic şi roz: fiecare are un scop diferit şi nu cred că aş putea să trăiesc fără măcar două carneţele (nu, nu îmi ajunge unul) în care să scriu tot felul de prostii, chiar dacă nu le folosesc aproape niciodată pentru ceva legat de organizare.
9.       Fie pâine sau prăjitură, eu aleg colţul.
10.   N-am purtat niciodată ruj mov.


Am făcut tag-ul ăsta cam târziu, dar o să nominalizez şi eu câteva persoane. Dacă l-aţi făcut deja sau nu vă plac tag-urile atunci îmi pare rău, greşeala mea.


      Întrebări:


1. Poţi descrie un moment în care te-ai simţit cu adevărat fericit?
2. Ţi se întâmplă ca oamenii să creadă că ai o altă vârstă decât cea reală?
3. Ce culoare au ochii tăi?
4. Cine a fost ultima persoană care te-a făcut să zâmbeşti?
5. Obişnuiai să ai prieteni imaginari în copilărie?
6. Ţi se pare greu să-ţi exprimi sentimentele?
7. Un vis pe care încă îl ţii minte?
8. O carte pe care ţi-ai dorit să nu o fi citit?
9. Ce apreciezi la o persoană?
10. Ai un citat preferat?

1. Raisa-  Girl & Brainy
2. Oana- Dependentă de ciocolată
3. Sara- Resfeber
4.Shy- Shy Girl Story
5.Furelise- Meduza blândă

Am încercat şi eu

joi, 11 august 2016

Noapte, corbi, flori

-Iubitule, tu-mi dai impresia că fugi de mine noaptea.
În aer, era miros de lavandă. O lumănare parfumată ardea odată cu asfinţitul, dar nici urmă de floare. El se ridică leneş şi-i lăsă braţele ei să-l caute în zadar.
-Am plecat, rosti el aspru, dar, ciudat lucru, îi lăsă un sărut delicat pe frunte.
-De ce nu pleci nicioadată ziua de acasă? spuse ea posomorâtă. Aşa fac soţii celorlalte femei.  Aş fi mai liniştită să ştiu că te duci unde te duci, ziua.
-Noaptea tu dormi. De ce n-ai vrea să fiu aici când eşti trează? Nici măcar nu ştii dacă sunt aici, dacă dormi. Ce rost ar avea?
-Nu-i aşa! Vezi, tu nu dormi nicicând şi n-ai de unde ştii, dar te-aş simţi dacă ai fi lângă mine.
-Dacă aş face invers ai zice că nu mă vezi destul. Dar am zis că plec şi plec.
-Reese! Să-mi aduci flori, strigă ea bosumflată.

Iubire, spreranță, fericire

Ca susurul blând al unei ape, răsuna o chemare în mintea ei. Se făcea că încerca să alerge în întuneric, un întuneric atât de apăsător încât părea că îi îngreunează fiecare pas. Voia din răsputeri să ajungă la cel ce o chema, dar nu îndrăznea să încerce şi ea să strige, mulţumindu-se doar să se împleticească orbeşte.  Şi dintr-o dată nu mai era vis.  Era lumină de jur împrejurul ei, dar mişcările nu îi erau mai uşoare. Îşi simţea trupul cuprins de-o amorţeală atât de stranie încât îi luă câteva minute să-şi facă curaj măcar să se ridice.
-Ai dormit mult, copilă.

sâmbătă, 30 iulie 2016

miercuri, 27 iulie 2016

Trei cuvinte

Lucrurile stau cam aşa...Aş vrea să scriu povestiri scurte şi să le postez aici, dar ca să fiu sinceră până la capăt nu prea am idei. Dar ştiu că tu, persoană dragă ce îmi citeşti blogul, îţi doreşti (sau nu) din tot sufletul să mă ajuţi...Ei bine, chiar poţi să faci asta. Te rog doar să-mi laşi un comentariu care să conţină trei cuvinte ce nu trebuie să aibă legătură între ele (cu cât mai aleatorii cu atât mai bine), iar eu o să încerc să scriu o poveste care va porni de la ele sau care le va conţine.
E cineva atât de drăguţ care să se prefacă măcar că vrea să mă ajute? :)

sâmbătă, 23 iulie 2016

marți, 19 iulie 2016






E un verset care îmi place enorm. De fapt, tot capitolul îmi place foarte mult. Deseori uit adevărul acesta, că toate au vremea lor...Inclusiv plânsul, jalea, ura şi războiul. Da, toate au un timp al lor pe Pământ. Cred că e important să înţelegem că viaţa de aici nu va fi niciodată perfectă şi că, până la urmă, după râs vine plâns. Îmi e aşa de uşor să mă obişnuiesc cu faptul că lucrurile merg bine încât felul cum vin veştile rele, mai mereu pe neaşteptate, mă face să privesc confuză la ce se întâmplă ca şi cum nu aşa a fost mereu. Perioadele grele vor veni mereu după cele mai frumoase...Aşa e lumea în care trăim şi nu ar trebui să ne ia prin surprindere. Totuşi cred că e important să ne amintim că aşa cum spune Eclesiastul în acelaşi capitol, ruptul şi aruncarea pietrelor îşi au vremea lor, aşa cum şi cusutul şi strângerea pietrelor o au pe a lor. Cu alte cuvinte, oamenii vor strica mereu lucrurile şi va fi mereu un timp în care se vor răni, dar timpul acesta trece mai departe şi tot noi, oamenii, trebuie să reparăm ce am stricat şi să lăsăm rănile să se vindece. 
Orice lucru Dumnezeu îl face frumos...Am încredere în lucrul ăsta şi doar privind în jur, la natură, pot vedea cât e de adevărat. Timpul nu trebuie să fie mereu duşmanul nostru, poate că uneori trebuie doar să ne bucurăm de frumuseţea care deja ne înconjoară, acum, în momentul ăsta. 
Dar cu toate astea, mereu vom tânji după veşnicie, după aceea clipă perfectă care să nu se mai termine. E o dorinţă ascunsă în inimile noastre de a ne descotorsi de noţiunea de timp de care depind uneori insuportabil de tare vieţile noastre fragile. Asta pentru că nici versetul nu e atât de scurt ca în poză...

 Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

Timpul rămâne pentru noi acelaşi personaj misterios, când prieten, când duşman pe care nu putem decât să-l acceptăm cât trăim pe Pământ, şi revenind la ce am spus mai sus, n-ar fi rău, din când în când, să tragem un ochi în jurul nostru şi să vedem ce lucru a făcut Dumnezeu frumos acum. 


sâmbătă, 16 iulie 2016

Mulţumire

Dacă ar fi să scriu o listă cu toate lucrurile pentru care sunt recunoscătoare nu s-ar putea termina vreodată pentru că bunătatea Lui Dumnezeu întrece cu mult orice mi-aş putea eu imagina şi se înnoieşte cu fiecare zi. Aşa că, Doamne, mulţumesc pentru fiecare moment când M-ai ajutat deşi nu meritam, pentru fiecare clipă de pace pe care mi-ai dăruit-o şi fiecare rugăciune ascultată. Am o voce fragilă, dar Tu îmi auzi până şi şoaptele. Oricât de cumplit vuiesc oceanele, aşa cum spunea un cântec, Tu mă veghezi şi ştii cine sunt şi încotro mă îndrept. Chiar dacă de cele mai multe ori, eu nu.

Azi sunt bucuroasă. E linişte înăuntrul meu. În inimile oamenilor care mă înconjoară poate e acum furtună şi eu nu pot să le aud strigătul sau nu ştiu cum să-i ajut. Mi-aş dori să Îi cunoască mai mulţi pacea. Siguranţa dată de a avea un scop, o direcţie în care să mergi şi mereu speranţa aceea care nu lasă nimic să te doboare pe deplin pentru că te poţi mereu încrede în Dumnezeu şi în faptul că El te iubeşte. Încă mă uimeşte cât de mică devine orice teamă şi îngrijorare, cât de frumoasă devine brusc persepectiva asupra vieţii atunci când te încrezi în promisiunile Lui şi în faptul că Isus şi-a dat viaţa să poţi deveni o persoană nouă ce nu mai poate fi doborâtă de tot nici de ce spun ceilalţi, nici de probleme şi nici de propriile slăbiciuni ("Şi El mi-a zis: Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea mea în slăbiciune este făcută desavârşită". 2 Corinteni 12:9)

Vorbesc în numele meu aici...Cu toate că sunt şi mă simt foarte binecuvântată, ştiu că nu o să trec prin viaţă ţopăind din floare în floare. Şi dap, aşa e, sunt atât de departe de a fi perfectă sau măcar aproape de cine cred eu că ar trebui să fiu. Dar Dumnezeu are un plan şi pentru viaţa mea şi nu e nimic mai liniştitor decât să ştii că Tata este în control, chiar şi atunci când fac pe mofturoasa şi mă plâng că nu-mi convin anumite lucruri, faptul că am zeci de mii de motive de mulţumire. (aşa cum spunea alt cântec) rămâne neschimbat...Aşa, ca dragostea Lui.

miercuri, 13 iulie 2016

Să nu adormi

Poate că atunci când ai să încetezi să fugi de umbra propriilor temeri, ai să vezi că prăpastia nu e atât de adâncă. Poate că atunci când vei fi suficient de curajos cât să recunoşti că asta e direcţia în care tu vrei să mergi, vei observa că în tot timpul ăsta ai avut aripi. Şi poate, doar, poate că atunci când îţi vei da seama că minciunile pe care ţi le cântai singur înainte de culcare nu te-au făcut niciodată să visezi ce îţi doreai, da..poate atunci o să îţi iei inima în dinţi şi o să faci pasul ăla în necunoscutul de care ai fost terifiat atâta vreme. Şi-ai să-l faci singur, fără să te împingă nimeni de la spate. Dar de asta îţi e cel mai frică, nu? Că dacă decizia îţi aparţine atunci nu mai ai pe cine să dai vina, n-a fost timpul, n-a fost nici vârsta, n-a fost ce îşi doreau ceilalţi de la tine, ai fost tu. Şi cum, tocmai tu dintre toţi oamenii, cu stima ta de sine fragilă, ai să suporţi gândul că greşeala (dacă e într-adevăr greşală) e numai şi numai a ta? Nu ai începe să te urăşti atunci, şi unde-ai ajunge? Dar nici acum nu ştii unde eşti...Ai aripi, dragul meu, dar n-ai să zbori niciodată cu ele dacă laşi să plouă peste tine nesiguranţă. Şi de unde apucăturile astea ale tale de a te comporta ca şi cum dacă începi să dansezi pe o anume melodie, n-ai să o poţi schimba vreodată. Uneori, mi se pare că vorbeşti ca şi cum ai fi fost bătrân încă dinainte să te naşti, ca şi cum simplul fapt că exişti ar fi motiv de dezamăgire pentru cineva...Şi lasa-mă să-ţi spun că nu sunt momente în care te înşeli mai amarnic decât atunci când îţi dispreţuieşti propriul potenţial. Adevărul e că e mai comod şi mai uşor aşa, să stai învăluit de modestie falsă, în loc să încerci să schimbi ceva.
Între timp eu voi fi aici, sperând că, poate, dacă îţi îngân cuvinte despre locul de unde ţi se deschid zările înainte, te vei şi uita în direcţia aceea, oricare ar fi pentru tine. Sau poate că vei fi mereu aşa cum eşti tu acum, adunând în buzunare bucăţi de gânduri negative învelite în scuzele potrivite... până vor fi prea grele să le mai poţi căra. Şi atunci va trebui cu adevărat să alegi ce vrei să faci: te opreşti sau le laşi în umră şi mergi mai departe? Dar poate că nu sunt eu cea care ar trebui să-ţi spună toate astea când şi eu sunt exact ca tine. 

marți, 5 iulie 2016

Dragă Iunie,

De ceva ani încoace nu te-am putut suferi. Felul meu de a fi nu s-a potrivit niciodată cu al tău sau al fraţilor tăi. Spui atât de tare ce simţi, treci atât de repede de la o emoţie la alta şi schimbi ce nu-ţi convine fără să-ţi pese de nimic...Dar eu nu vreau să părăsesc senzaţia confortabilă a unor decizii ce nu trebuie încă luate sau să îmi schimb culoarea pielii. Şi totuşi mă forţezi să o fac. E atât de greu să respir cu tine prin preajmă, Iunie şi cu toate promisiunile şi planurile tale, cu felul în care îmi şopteşti că timpul  în care pot să mă mai gândesc a trecut. Dar îmi promiţi şi lucruri frumoase, ca şi cum ai încerca să mă faci să mă trezesc din amorţeală apucându-mă uşor de umăr.
Ce îmi place la tine sunt furtunile tale, cu felul lor de-a urla scurt şi dintr-o dată că eşti supărat. Dar oricât de multe fulgere ar fi, toţi ştiu că e doar o ploaie de vară...Şi trece. Iubesc asta la tine, Iunie, că nu stai cu durerea în sân ca toamna şi ploile ei mărunte şi reci. Nu-mi dau seama ce s-a întâmplat cu adevărat între noi doi anul ăsta, dar cred că ne-am înţeles mai bine ca deobicei. Poate pentru că n-am mai încercat să îmi doresc să nu exişti, ci te-am luat aşa cum eşti. Dar, trebuie să recunoşti şi tu că pe mine m-ai găsit altfel...Mai puţin dornică să mă ascund de tine printr-un somn adânc, ignorând ca în celelalte dăţi faptul că nopţile tale sunt scurte.

*ideea de a scrie o scrisoare către o lună a anului am luat-o de aici

sâmbătă, 14 mai 2016

Dorinţă

Se naşte fără să o simţi, dintr-un gând şi din ceva ce nu este. Apoi, se strecoară încet printre coaste şi se cuibăreşte cuminte în inimă. Se hrăneşte uneori cu speranţă şi cu puţină vanitate. Alteori cu amândouă în egală măsură şi de prea multe ori doar cu egoism. Cu cât creşte mai repede cu atât doarme mai puţin. Niciodată nu e una singură. Cele mai puternice îşi sufocă surorile mai mici. Multe mor din prima zi, iar cele bătrâne ajung o povară pentru inimă. Din ouăle lor se nasc visele şi obsesiile. Vorbesc mult, toată deodată, fără să se asculte una pe cealaltă. Recunoştinţa le potoleşte şi pentru puţin timp stau toate şi ascultă mute sunetul mulţumirii. Dar doar atât, pentru puţin. Apoi, o iau de la capăt, la fel de gălăgioase. Sunt unele care au gheare hidoase, lasă în urmă sânge pe unde trec şi nu se mai satură oricât de mult le-ai hrăni. Altele sunt mai înţelepte şi mai blânde, dar rareori pe deplin. Toate iau ceva din tine atunci când le dai drumul. 

sâmbătă, 7 mai 2016

N-am nici cea mai vagă idee cum ar trebui să încep. #2

Bună! Sunt Ana şi am din nou blog. Ei bine, începuturile noi au ceva al lor special şi poate ăsta e unul din motivele pentru care vreau să încep iar să scriu. Mă simt tare stângace, dar încet, încet, sper să trec peste asta.
Despre ce o să fie blogul? Despre tot ce mă îndeamnă pe mine inima. Cu alte cuvinte, o să fie o surpriză şi pentru mine.
La prima mea tentativă de blog îmi plăcea să mă ascund după cuvinte. Deşi tendinţa asta a mea nu a dispărut, circumstanţele sunt altele şi nu mai simt nevoia de refugiu ca pe atunci.
Acum? Vreau doar să pot să fiu eu şi dacă e cineva care vrea să citească, cu atât mai bine.