marți, 16 octombrie 2018

Dacă citeşti asta, am o întrebare. Am nevoie de feedback

Dragi 10 persoane interesate (sau oricine vede asta),

Blogul ăsta nu a avut niciodată un scop bine gândit. Mai are rost oare să mai existe? Nu ştiu fiindcă nici să scriu cine ştie ce nu mai am timp şi nici avânt. 
Cu un singur lucru aş vrea să continui. Să scriu scrisori către lunile anului. Pentru mine e un exerciţiu extraordinar de bun. Are efectul unui jurnal, dar pentru mine e o idee infinit mai bună decât un jurnal în sensul clasic.
Întrebarea mea este...Aţi vrea să citiţi în continuare? Sau mai bine să le ţin doar pentru mine? Sau să mă mut pe o altă platformă?
Eu una ştiu că mi-ar plăcea să citesc ceva asemănător scris de altcineva.
Dacă se găseşte o persoană căreia îi face plăcere să citească...Te rog, spune-mi! Şi postez în continuare. 
Dacă nu, asta a fost tot. Aici se termină povestea cu micul meu blog. Mi-a părut bine :)

joi, 30 august 2018

Dragă Iulie,

Trebuie să îţi mai vorbesc. Vezi tu, am crezut că ştiu cine sunt. Am crezut că ştiu ce trebuie să fac. Am crezut că ştiu ce îmi place şi ce nu. Dar m-am înşelat. Nimic nu e aşa cum cred eu. Nu ştiu încă nimic. Şi ştii ceva? E în regulă.
Mă gândesc uneori că dacă aş avea altfel de prieteni, dacă aş locui în alt loc, dacă aş putea să călătoresc, dacă aş merge la altă biserică, dacă bunica mea ar fi mai împăcată cu viaţa,  dacă aş fi îndrăgostită...Atunci nu m-aş mai simţi aşa.
N-am înţeles niciodată oamenii habotnici. Am crezut că nu voi deveni niciodată aşa, dar am alunecat din frica de a nu greşi şi din dorinţa de a dovedi ceva. Am realizat că nu-i pot dovedi lui Dumnezeu nimic şi dacă El vrea să schimbe ceva la mine o va face. Aleg să mă încred în bunătatea Lui. Şi gata.

  • Încă ceva. Mai încerc şi mâine să îmi pun ceasul şi să mă trezesc de dimineaţă. Dacă nu merge, renunţ la idee. E vacanţă, până la urmă.

sâmbătă, 7 iulie 2018

Dragă Iulie,

Suntem doar tu şi cu mine. Nu ştiu ce ai hotărât tu, dar eu ştiu ce am de făcut. Şi am de gând să fac totul din toată inima. N-am dat sută la sută când ar fi trebuit şi acum uite-ne... Nu putem să ne concentrăm energia pe ce am plănuit încă din decembrie. Şi totuşi... să ştii că am învăţat ceva. Am învăţat să planific mai puţin şi să pun în aplicare mai mult ce deja ştiu că am de făcut.
Iartă-mă... Mă găseşti şi anul ăsta cu inima înrăită şi nerecunoscătoare. Nu e cu intenţie. Ştiu că le ai şi tu pe ale tale. La cât de des plouă în ultima vreme mă gândesc că poate şi tu eşti la fel de copleşit de propriile emoţii ca şi mine. Doi melodramatici. Haide, să facem ce putem. Va fi bine, Iulie. Am să te învăţ să te bucuri de imprevizibil şi tu să mă înveţi pe mine cum să las trecutul în urmă.

marți, 6 martie 2018

sâmbătă, 23 decembrie 2017

Dragă Decembrie,

Sunt de-a dreptul furioasă. M-am certat rău cu propria timiditate şi aş vrea să-i mai spun vreo două, dar am urlat deja la ea că nu mai avem ce discuta...Poţi tu să-i transmiţi câte ceva? Te rog! Am impresia că nu s-a prins de ce mă calcă atât de tare pe nervi.
Aş vrea tare mult să înceteze să mă tot acopere atunci când vorbesc sau când altcineva îmi vorbeşte. Pur şi simplu nu pot fi atentă la atâtea conversaţii deodată şi tu ştii foarte bine ce gălăgioasă poate fi!
Şi că veni vorba, eu cred că ar fi cazul să mai ţină şi ea cont de orele mele de somn! Ştie că a doua zi trebuie să mă trezesc de dimineaţă şi totuşi ea nu încetează să pălăvrăgească despre tot ce i se pare că am făcut greşit. Nici nu mai spun că nu mă lasă să mă duc nicăieri fără să o iau cu mine! Doar am rugat-o de atâtea ori să rămână acasă dacă ştie că nu îi place să întâlnească oameni noi, dar ea tot insistă, apoi tot ea are tupeul să mă implore să ne întoarcem acasă imediat ce am ieşit pe uşă. Eu nu ştiu cât o să o mai pot suporta, Decembrie! Zi şi tu! Chirie nu vrea să plătească, vase nu spală, rufe nu calcă...M-am cam săturat să fac toată treaba singură şi să mai port şi grija ei pe deasupra.
Să nu-i spui, te rog, ce planuri mi-am făcut de Sărbători. N-aş vrea să apară neinvitată. Face asta mai mereu şi e jenant. Poate totuşi să vină la masa de Crăciun. Vor fi doar persoane foarte apropiate şi mama s-a obişnuit deja să pună un scaun şi pentru ea. 

duminică, 12 noiembrie 2017

Aş vrea să vină o zi în care să încetez să mai cânt despre cât de slabă sunt eu, ci despre cât de puternic eşti Tu, Doamne. 
Cum poţi avea atât de multă răbdare cu mine? Cum e posibil să mă iubeşti când vezi inima mea, aşa stricată cum e? Cum? Când nu fac decât să mă concentrez pe mine. Eu nu sunt în stare, eu mă plâng mult, eu încerc să fentez regulile cu care eu singură m-am împovărat, eu refuz să fiu ajutată şi apoi plâng fiindcă mă simt părăsită, eu am două feţe, îmi e groază să sufăr fie şi câtuşi de puţin pentru ceea ce cred, nu îmi place să mi se spună că am greşit, eu mă străduiesc să păstrez aparenţele, eu tânjesc să simt că lumea se învârte în jurul meu, eu, eu, eu, eu, eu, eu. Sunt obsedată de mine însămi.
Dar Tu rămâi bun, dincolo de tot ce mi se pare că înţeleg...dincolo de circumstanţe, dincolo de lumea mea. 

joi, 12 octombrie 2017

Dragă Octombrie,



Uneori mi se pare că sunt prea multe.
Aş fi vrut să îţi vorbesc despre noi începuturi, despre o anume senzaţie de ruptură şi despre alte câte s-au mai întâmplat în timpul în care ai fost absent.
Dar adevărul e că sunt atât de multe, mult prea multe lucruri pe care îmi doresc să le fac şi locuri unde vreau să merg şi mi se rupe inima când mă gândesc că nu voi avea niciodată timp de toate.
Ştiu că n-ai milă de mine, Octombrie, ştiu că nu-ţi vei face zilele şi nopţile mai lungi ca să aibă ameţita de mine timp de învăţat, de scris şi de visat.