sâmbătă, 7 iulie 2018

Dragă Iulie,

Suntem doar tu şi cu mine. Nu ştiu ce ai hotărât tu, dar eu ştiu ce am de făcut. Şi am de gând să fac totul din toată inima. N-am dat sută la sută când ar fi trebuit şi acum uite-ne... Nu putem să ne concentrăm energia pe ce am plănuit încă din decembrie. Şi totuşi... să ştii că am învăţat ceva. Am învăţat să planific mai puţin şi să pun în aplicare mai mult ce deja ştiu că am de făcut.
Iartă-mă... Mă găseşti şi anul ăsta cu inima înrăită şi nerecunoscătoare. Nu e cu intenţie. Ştiu că le ai şi tu pe ale tale. La cât de des plouă în ultima vreme mă gândesc că poate şi tu eşti la fel de copleşit de propriile emoţii ca şi mine. Doi melodramatici. Haide, să facem ce putem. Va fi bine, Iulie. Am să te învăţ să te bucuri de imprevizibil şi tu să mă înveţi pe mine cum să las trecutul în urmă.

marți, 6 martie 2018

sâmbătă, 23 decembrie 2017

Dragă Decembrie,

Sunt de-a dreptul furioasă. M-am certat rău cu propria timiditate şi aş vrea să-i mai spun vreo două, dar am urlat deja la ea că nu mai avem ce discuta...Poţi tu să-i transmiţi câte ceva? Te rog! Am impresia că nu s-a prins de ce mă calcă atât de tare pe nervi.
Aş vrea tare mult să înceteze să mă tot acopere atunci când vorbesc sau când altcineva îmi vorbeşte. Pur şi simplu nu pot fi atentă la atâtea conversaţii deodată şi tu ştii foarte bine ce gălăgioasă poate fi!
Şi că veni vorba, eu cred că ar fi cazul să mai ţină şi ea cont de orele mele de somn! Ştie că a doua zi trebuie să mă trezesc de dimineaţă şi totuşi ea nu încetează să pălăvrăgească despre tot ce i se pare că am făcut greşit. Nici nu mai spun că nu mă lasă să mă duc nicăieri fără să o iau cu mine! Doar am rugat-o de atâtea ori să rămână acasă dacă ştie că nu îi place să întâlnească oameni noi, dar ea tot insistă, apoi tot ea are tupeul să mă implore să ne întoarcem acasă imediat ce am ieşit pe uşă. Eu nu ştiu cât o să o mai pot suporta, Decembrie! Zi şi tu! Chirie nu vrea să plătească, vase nu spală, rufe nu calcă...M-am cam săturat să fac toată treaba singură şi să mai port şi grija ei pe deasupra.
Să nu-i spui, te rog, ce planuri mi-am făcut de Sărbători. N-aş vrea să apară neinvitată. Face asta mai mereu şi e jenant. Poate totuşi să vină la masa de Crăciun. Vor fi doar persoane foarte apropiate şi mama s-a obişnuit deja să pună un scaun şi pentru ea. 

duminică, 12 noiembrie 2017

Aş vrea să vină o zi în care să încetez să mai cânt despre cât de slabă sunt eu, ci despre cât de puternic eşti Tu, Doamne. 
Cum poţi avea atât de multă răbdare cu mine? Cum e posibil să mă iubeşti când vezi inima mea, aşa stricată cum e? Cum? Când nu fac decât să mă concentrez pe mine. Eu nu sunt în stare, eu mă plâng mult, eu încerc să fentez regulile cu care eu singură m-am împovărat, eu refuz să fiu ajutată şi apoi plâng fiindcă mă simt părăsită, eu am două feţe, îmi e groază să sufăr fie şi câtuşi de puţin pentru ceea ce cred, nu îmi place să mi se spună că am greşit, eu mă străduiesc să păstrez aparenţele, eu tânjesc să simt că lumea se învârte în jurul meu, eu, eu, eu, eu, eu, eu. Sunt obsedată de mine însămi.
Dar Tu rămâi bun, dincolo de tot ce mi se pare că înţeleg...dincolo de circumstanţe, dincolo de lumea mea. 

joi, 12 octombrie 2017

Dragă Octombrie,



Uneori mi se pare că sunt prea multe.
Aş fi vrut să îţi vorbesc despre noi începuturi, despre o anume senzaţie de ruptură şi despre alte câte s-au mai întâmplat în timpul în care ai fost absent.
Dar adevărul e că sunt atât de multe, mult prea multe lucruri pe care îmi doresc să le fac şi locuri unde vreau să merg şi mi se rupe inima când mă gândesc că nu voi avea niciodată timp de toate.
Ştiu că n-ai milă de mine, Octombrie, ştiu că nu-ţi vei face zilele şi nopţile mai lungi ca să aibă ameţita de mine timp de învăţat, de scris şi de visat.




miercuri, 4 octombrie 2017

Peste atâtea mări

Să nu mă uiţi când te avânţi peste mări tulburi în goana ta după soare. Cu ochii aţintiţi către zare, am să te aştept în linişte aici departe, printre scoici frânte de valuri. Pe tine nimeni şi nimic nu te va frânge, ştiu. Porţi cu tine mereu zâmbetul acela strâmb al tău, în braţele tale se odihneşte curajul şi e sete de viaţă până şi în felul cum respiri. Sunt încredinţată că eşti în siguranţă oriunde ai fi. Cum pot fi totuşi atât de sigură? Priveşte atent. Ai dragostea mea agăţată de jachetă.

vineri, 29 septembrie 2017

Dragă Septembrie,



                    Mă găseşti diferită anul ăsta. Nu ştiu cum se face că tot ţie îţi scriu cu toate că din ultimul an tu ai fost cea mai liniştită lună. Ce aş putea să spun? 
                   Mă găseşti diferită anul ăsta şi totuşi amândoi ştim că sunt tot eu. Oamenii cresc, se schimbă, dar tot ei înşişi rămân. Cel puţin asta e senzaţia pe care mi-ai dat-o până acum. Îţi vine să râzi, nu? Îţi imaginai tu vreodată că mă vei găsi cu zâmbetul pe buze în pragul unui nou început? 
Bietul de tine, nu e nici măcar începutul pe care mi-l tot dăruiai de atâţia ani încoace.
Între noi fie vorba, tic-urile mele continuă să se agraveze parcă. Şi am mai dat-o de câteva ori cu stângul în dreptul cu toate că poate din afară nimeni nu ar putea să observe. Îţi zic doar ţie, aşa, căci ştiu că vei ţine secretul.
                  Să mai treci pe la mine aşa şi anul viitor. Să râdem împreună fără nicio grijă, pierzând zile făcând orişice şi mai nimic. Eşti aşa de blând cu mine, Septembrie. Mereu ai fost. Ar fi trebuit să înţeleg de mai demult, poate. Ştiu că nu vrei să îmi cer scuze...E firesc până la urmă să ţi se pară că înţelegi mult mai bine anumite lucruri după ce au trecut.